Dorul

Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Simt sângele de român, îmi curge în vene
Văd în lemn cioplite atâtea semne
În priveliștea de pe Caraiman
Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal
Îl simt când ies din București, e în lutul din casele bătrânești, în povești
E în focul din cuptor, e în vinul de pe masă, vorbele din folclor
Îmbrăcăți la costume, își numără RON-îi, dar noi știm: de la țară vin și domnii
Sunt cel mai român dintre pământeni, sunt că acasă între maramureșeni
Vesel lângă olteni, liniștit cu ardeleni, puțîn amețit când mai stau cu
moldoveni
Drace, da-ne pace, știi ca, orice-ar fi, sângele apă nu se face!
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Probabil casă părintească nu se vinde, nu, cel mai bine o-ngrijesti doar tu
Avea nevoie de mine, mă simțeam atras, doar cu ai mei mă simțeam acasă
Mereu părea mai bine-acolo unde nu-s, probabil e mai bine
Poate de aia s-au dus
E o drama, simt cum mă strigă mama sau mama mamei sau mama lu mama lu mama
Și amintirile s-au ascuns pe raftul prăfuit de sus
Când alergam desculți și eram mult mai mulți și n-aveam nicio teamă
Și doar in nopțile pustii, când lacrimă se scurge
Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu!
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge
Dorul zboară, lasă inima amară
Oriunde vor merge pașii mei, sufletul îmi este plin de ei
Dorul asta nu mă lasă, nu mă lasă
Același cuvânt și-același gând mă leagă mereu de-acest pământ
Cel mai frumos loc e-acasă, e acasă!
Dorul, dorul, dorul…